Aventuri din stresiune: Psihosocialele - sau extreme survival-ul conştintei

Cu toţii avem in viaţă unele din acele momente în care ne simţim complet dezorientaţi, pierduţi în spaţiu, ma rog, spuneţi-i cum doriţi. Fie ca dăm un test, un examen sau orice evaluare unde ne sunt testate cunosţintele, avem momentele noastre in care pur şi simplu nu ştim cum să procedăm.... Dar mai bine să o luăm cu începutul......

În data de treizeci ale lunii mai, aveam mult aşteptatul examen la cursul de psihologie socială. Fie din cauza diferitelor zvonuri pe care le-am auzit referitor la sistemul de notare, fie pur şi simplu datorită nivelului ridicat de zel, sau poate ca ambii factori şi-au adus contribuţia, cert este ca toată lumea s-a pus pe învăţat. Şi când spun învăţat, vreau sa spun la modul HARD. Nici la bac nu îmi amintesc sa fi tocit în asemenea hal capitolele acelea. Ba o relaţie interpersonală, ba nişte teorii psihosociale, ba factori psihoindividuali..... Cert e ca harddisk-ul uman a înregistrat psihosociale la greu in ultimele trei zile.

Iată că, intr-un final vine şi ziua mult aşteptată. Ziua în care soarta avea să ne fie decisă, ziua in care propriile noastre cuvinte ne vor hotărî soarta......
Ajung la facultă. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu tot la factorii psihoindividuali ma gândeam. Până aici nimic ciudat, tot timpul îmi fac o repetiţie mentală înaintea examenelor. Dar când a început examenul, iată că începu si marele război al constintei, asa, de nicăieri. Cu o secundă în urmă nu era nimic, şi dintr-o dată, bum!
Cum s-au petrecut lucrurile? Ei bine, mă indreptam eu îndrăzneţ către catedră pentru a trage biletul cu subiectul, bilet ce avea sa îmi pecetluiască soarta. Întind mână, iau biletul. Ca un student cuminte ce sunt, ma duc să iau loc în bancă până în momentul în care voi fi chemat pentru a-mi fi testate atât rezistenţa psihică, cât şi cunostintele. Au trebuit sa vină ele împreună, că separat nici nu se punea vorba măcar.
După cum spuneam, iau loc în bancă şi îmi citesc bileţelul, pe care cu litere ce parcă te hipnotizau, scria: 1. structura reprezentărilor sociale şi funcţiile acestora (cu exemplificari) şi 2. Teoriile psiho-sociale
Şi acum, să nu îmi spuneţi voi ca acele cuvinte scrise pe bilet nu erau vrajite! Parcă totul începe a deveni confuz, încurcat şi de-a dreptul ameţitor. Procesorul începe să lucreze febril, să caute soluţii, orice informaţie care ar putea să ajute. Şi tot cotrobăind prin ale minţii sertăraşe, mai adânc, tot mai adânc, mă întrebam over and over again: „Care ai dat delete la hard, care? Cine a avut nesăvuinţa sa se înfiltreze in mintea mea tenebroasă?”
Şi căutarea tot continuă, numai ca informaţiile erau cam fragmentate, săracele. Efectiv, de la tragerea biletului, parcă se apasase un comutator. Cineva clar luase nepotrivita decizie de a..... „stinge lumina”. Mă aud strigat, şi în momentul ăla parcă hard-ul a început să mai arunce niscaiva informaţii. Mai cer 5 minute de gândire, mi se acordă iar eu îmi continui săpăturile.
După ce am mai explorat ale minţii adâncuri, în căutarea perlelor cu reprezentarile sociale scrise pe ele, hotăresc sa ma îndrept catre bătălia finală.
Mă ridic din bancă, si merg încet încet către catedră. Simt cum ceva se formeaza in aer, ceva aproape palpabil. Mă aşez. Proful îmi permite să îmi incep speech-ul, eu nu îmi dau seama de prima dată de acest lucru aşa ca trebuie sa mă asigur că sigur pot începe a înşira psihosocialele pe masă.
Si liniştea se sparge în bucăţi, şi cuvintele încep să curgă. Si se face lumină împrejur, iar cuvintele se adună in propoziţii, iar propozitiile in fraze si clasificări, iar totul începe să curgă ca o cascadă.....
Rămân perflex de ceea ce mi se întâmplă, dar îi dau tot înainte, cu curaj. Dintr-o dată, sunt oprit în mijlocul propozitiei, zicândumi-se:
Prezentare foarte bună, prezenţă si activitate atât la seminar cât şi la curs, exista. Felicitari, ai luat nota......
În acel moment, parcă primisem ceva de Crăciun. Eu mă pregătisem să tot turui, si pe deasupra chiar să fie nevoie să mi se pună întrebari! Iar după doua minute de speakuit, iată-mă spunândumi-se STOP.
Şi atunci m-am prins. Toată tensiunea aceea a dus la delete-ul temporar din mintea. 50% a contribut proful, 50% presupun ca a fost minunatul meu subconştient. N-am mai trecut niciodată printr-o astfel de experienţă, nici măcar la bac. Atâta tensiune amestecată cu teamă, la prima vedere părând neîntemeiată, m-au făcut să înţeleg totuşi prin ce trec cei ce experimentează genul asta de lucruri tot timpul, la fiecare examen.... Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi s-a întâmplat decat o singura dată (ieri), si promit ca pentru la anul îmi voi mări rezistenţa!
Am părăsit sala de examinare cu un sentiment ce îngloba oboseala, uimirea, fericirea si pe alocuri buimaceala. Dar cu toate acestea, feeling-ul acela de hapy si de uluire era din ce în ce mai palpabil. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu încercam să îmi acord mintea si spiritul cu ele, să mă contopesc, să simt totceea ce era viu în jur, fara relaţii interpersonale, factori psihoindividuali si psihosociali care să mă invadeze.
Asadar, nu mai încapea nicio îndoială: bătălia a fost câştigată, muntele a fost excaladat cu succes. Acum, este timpul pentru ceva repaus.
Asa că, dragi cititori, încercaţi pe cât posibil să va stăpâniţi încordarea. Uşor de spus, greu de făcut. Dar cine ştie? Poate veţi reuşi voi, puşi fiind intr-o astfel de situaţie intr-o bună zi.
Să aveţi o sesiune placută, dar să ne înţelegem. Sesiune, NU stresiune!!!

Narnia, dragă lume a copilariei si chiar mai mult de atât

Îmi permiteţi a începe prin a spune ca efectiv, n-am idee cum şi cu ce să încep? Parcă sunt atât de multe lucruri de spus despre această serie care practic mi-a fermecat copilaria, amprenta magiei cu care aceste carţi au fost înpregnate, încă dăinuind asupra mea ca o usoară adiere înmiresmată.... Astăzi, pur şi simplu mi-am amintit de aceste cărţi. Nu ştiu cum, nici de unde. Ştiu doar că Narnia mi-a apărut în minte, vrea să stea pe aici ceva vreme, şi cere cu însistenţa să ii fie ştiută povestea.

Totul a început într-o vacanţă de vară, mai exact cu vreo şase ani în urmă. Nu mai aveam ce citi, eram cum s-ar zice, într-o pană literară totală.
Într-o zi, am avut însă norocul de a mă întâlni cu una dintre profesoarele mele, care mi-a recomandat aceasta serie, ba chiar dăruindu-mi primele cinci carţi din serie (doar pe acestea le avea, din păcate).
„Hmm.... Narnia ....” îmi tot spuneam eu în gând. Parcă sunase un clopoţel în mintea mea. Unde mai auzisem eu numele asta oare? Şi atunci, s-a facut lumină. Mi-am amintit brusc de acele filme cu Narnia despre care povesteau unii sau alţii, si cel mai împortant, ţin minte ca atunci când aveam vreo nouă ani, chiar am avut o jucărie ce reprezenta şifonierul acela ce făcea trecerea dinspre lumea noastră către acel tărâm minunat. Uşiţa imita perfect textura lemnului acela aspru, specific garderobelor acelea vechi de odinioară, iar în momentul în care uşita cu pricina era deschisă, se putea zări o fotografie cu tărâmul acela mirific, plin de zăpadă....

Dar să revenim la cartea noastră, totuşi.
Având în minte numele filmelor menţionate de către prieteni, şi amintirea acelei mici figurine, m-am pus pe citit.
La început am fost puţin nedumerit, căci nu înţelegeam de ce nu apare şifonierul acela, si ce-i cu acei doi copii şi unchiul magician cel răutăcios.
Dar în timp ce am continuat lectura, cartea m-a prins în mrejele ei. Şi nici ca mi-a mai dat drumul in vreun fel. În prima zi, (fără absolut nicio exagerare) am citit primele două carţi dintr-un foc.
Am asistat la creerea Narniei, la toate acele peisaje de vis descrise de C. S. Lewis, la minunatele aventuri la care toate personajele au luat parte.
Prin simplitatea cuvintelor, descrierile minunate, aventurile la care personajele iau parte, cuvintele lui Aslan, leul cel puternic si mareţ si nu în ultimul rând,, numeroasele învăţături pe care le putem culege din această poveste minunată, îl fac atât pe Lewis cât si opera sa, călători peste decenii, ba chiar peste secole.
Cele şapte volume, în ordine cronologică sunt: „Nepotul magicianului” , „Şifonierul, leul şi vrajitoarea” , „Calul şi băiatul” , „Prinţul Caspian” , „Călătorie pe mare cu Zori de Zi” , „Jilţul de argint” si „Ultima Bătălie” .
La vremea aceea, pe măsura ce pătrundeam din ce în ce mai adânc în inima carţii, îmi plăcea enorm sa îmi imaginez că padurile, munţii pe unde eu mă plimbam făceau parte din acel tărâm magic.
Îmi plăcea faptul că de fiecare dată când deschideam cartea, reuseam să pătrund in universul creat de autor, în acele păduri inverzite, printre acei munţi semeţi alături de personaje curajoase, Mărea de la capătul lumii si Ţara unde se afla Muntele lui Aslan. Toate acestea mi se conturau perfect în minte, ca şi cum ar fi fost aievea. Nici „Harry Potter”, nici „Stăpânul inelelor” n-au reuşit să mă facă a avea astfel de trăiri pline de energie şi culoare.
Narnia ne învaţă despre prietenie, dragoste, devotament, iertare şi câte şi mai câte.
Şi iată cum, se confirmă din nou ipoteza conform căreia cuvintele sunt MAGICE! Lewis, prin simplitatea cuvintelor folosite, dar şi prin complexitatea acţiunii, elementelor filosofice si mai ales a simbolurilor (pe care le veţi descoperi doar lecturând carţile), chiar reuşeşte să te întroducă şi pe tine în Narnia, iar tu, dragă cititorule, nici că îţi vei mai dori sa mai părăseşti această lume de basm.

Fie ca esti copil sau adult, ateu, agnostic sau religios, cu siguranţă această carte îşi va pune amprenta asupra ta. Recomand din toata inimă această carte, tuturor celor care îşi doresc să evadeze într-un tărâm magic şi să aibă parte de o experienţă inedită, dar şi celor ce doresc să privească unele aspecte religioase dintr-un alt unghi.
Cu mine cartea chiar s-a descurcat de minune. Undeva acolo in suflet, aparţin Narniei si altor tărâmuri, cum aparţin si lumii noastre deopotrivă. Ecourile chemarii Narniei încă răsună puternic in sufletul meu, facându-mă să revin pe meleagurile fermecate ale Narniei iar şi iar............

Şi acum, am să vă las cu câteva citate din carte, citate care mie mi-au placut enorm.
"Dragă Lucy,

Povestea asta am scris-o pentru tine, dar cînd am început să lucrez la ea nu mi-am dat seama că fetiţele cresc mai repede decît cărţile. Drept care acum eşti deja prea mare pentru poveşti, iar cînd cartea va fi publicată vei fi şi mai mare. Dar într-o bună zi, vei fi destul de bătrînă ca să citeşti din nou poveşti. Atunci ai s-o poţi lua de pe raft, ai s-o ştergi de praf şi-o să-mi spui şi mie cum ţi se pare." C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 2: "Şifonierul, leul si vrajitoarea"

"- Aslan, observă Lucy, eşti mai mare.
- Ţi se pare, e din pricină că şi tu eşti mai mare, îi răspunse.
- Deci nu eşti mai mare?
- Nu. Dar cu fiecare an cu care creşti, o să ţi se pară că sunt mai mare."
C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 4, Prinţul Caspian"

"- Sunteţi prea mari acum, copii, zise Aslan, şi trebuie să vă apropiaţi mai mult acum de lumea voastră.
- Nu de Narnia îmi pare rău, să ştii, spuse Lucy printre suspine. Ci de tine. N-o să te mai vedem niciodată. Şi cum să putem trăi, fără să te mai întâlnim?
- Ba o să mă mai întâlniţi, draga mea, zise Aslan.
- Eşti şi tu acolo, domnule? întrebă Edmund.
- Da, sunt, spuse Aslan. Însă acolo am alt nume. Trebuie să vă obişnuiţi să mă cunoaşteţi după acel nume. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care aţi fost aduşi în Narnia, ca, ajungând să mă cunoaşteţi un pic aici, să aveţi posibilitatea să mă cunoaşteţi mai bine acolo." C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 5, Călătorie pe mare cu Zori de Zi