vineri, 27 octombrie 2017

Întâmplări cu un câine ghid in capitală, sau cronicile unei săptămâni de excepţie partea a III-a

Imaginaţi-vă o cameră video ce filmează totul în cel mai mic detaliu. Acum se vede Phantom, stând cuminte în curtea unui liceu. In jurul lui, un întreg alai de copii şi cadre didactice îşi satisfac curiozitatea cu privire la ce este, şi ce face acest câine. Mai apoi, Phantom este mângâiat, fotografiat, filmat. Ce să mai, o adevarată vedeta.... Gata, stop cadru. Să începem cu începutul.....

Da, aţi ghicit. După ceva timp în care am fost prins ba cu una, ba cu alta, am revenit cu cea de a treia parte a aventurilor noastre trăite în acea săptămână, sperând ca nu este prea târziu.
Pentru cei ce au ratat primele două părţi, Aici este prima parte, iarAici este cea de a doua parte,

Ne aflăm în cea de a treia zi de proiect, într-o dimineaţă însorită de septembrie.
Eu si Paul ne punem pe dat telefoane, să vedem când şi cu cine ne vom întâlni astăzi, până să vină seara şi să începem proiectul cu pricina.
Cu o seară în urmă, stabilisem noi să dăm o fugă prin Vatra Luminoasă, la liceul Regina Elisabeta, pentru a ne întâlni cu câţiva amici. Totuşi, ca socoteala de acasă să se poată potrivi cu cea din târg, ne-am hotărât să dăm telefoane, pentru a ne asigura ca nu batem drumul degeaba.....
Am vorbit, am stabilit, deci prin urmare, îmbarcarea!
Trupa de şoc, formată din subsemnatul, Paul si Phantom, şi-a început expediţia, gata să taie Bucureştiu-n două......
Am fost însoţiţi până la staţia de trolebuz, pe drum îndicându-se niste detalii tehnice şi foarte exacte, după părerea noastră: „Luati trolebuzul x de aici, mergeţi până la capăt şi aţi ajuns la destinaţie”. După cum spuneam şi mai sus, chestia era foarte, foarte simplă.
Vine trolebuzul. „Buun, asta e. Să-l luam!” am zis noi, luându-ne la revedere de la tata, ce ne-a însoţit până în staţie.
Trolebuzul este semiaglomerat, dar dragul de Phantom găseşte în ceva timp un loc de şezut. Ne facem noi comozi, pe Phantom (bietul) încercăm să îl îndesăm cumva între noi si scaune, si pot spune că-n cele din urmă am început să ne simţim... comozi.
Cum ne bucuram noi de confortul oferit de statul pe scaun, la nici un minut de când am urcat în trolebuz, sună telefonul. Întrebându-mă cine şi ce ar putea fi în momente d-astea, raspund:
-Alo?
Nu ştiu de ce, dar n-am fost surprins când am auzit vocea tatei. Mai surprins am fost de următoarele:
-Vedeţi c-aţi luat trolebuzul greşit. Vine şi trolebuzul bun în spatele vostru. Coborâţi şi voi la prima, la a două şi luaţi-l, ca îl prindeţi.
Odată convorbirea încheiată, mă întorc zâmbind către Paul:
-aaa, Paul, se pare c-avem o problemă....
-Nu-i nimic, ca se rezolvă. Zise el cu calm.
Îl scoatem pe Phantom dintre scaune, începem să inotăm prin marea de oameni, dându-i comanda să ne găsească uşa. În spatele nostru, o vocea unei doamne ne tot repetă: „Mamă, mai întrebaţi şi voi înainte să urcaţi.......”
-Na, pai noi ne-am asigurat ca asta-i trolebuzul bun, dar ce sa-i faci.... Se întâmplă..... Nu vă faceţi griji. am spus eu.
Ne dăm noi jos din trolebuz, şi cu ajutorul unei persoane binevoitoare, reuşim să-l prindem pe cel bun. Ne urcăm, iar îl facem pe săracul Phantom pachet undeva sub scaunul unde stăteam noi, iar de aici încolo, călătoria se desfăşoară fără vreun încident.

Ajungem la destinaţie. Coborâm din trolebuz, numai că......
-Si acum, pe unde s-o luăm? Întrebă Paul, reflectând întes la acest fapt
-Pai din ce mi s-a spus mie, cică tre s-o luăm în stânga. Am raspuns eu
Zis şi făcut. Mergem noi şi tot mergem, doar ca niciun reper care sa ne îndice că acolo ar fi liceul nu işi face apariţia. Întâlnim noi un trecător şi îl întrebăm ce şi cum.
-Păi după ce coborâţi din trolebuz, o luaţi la dreapta!
Perfect. Facem cale întoarsă, găsim punctul de unde am coborât din trolebuz şi continuăm pe drumul cel bun.
Când ne apropiem noi de intrare, Paul îi dă comanda lui Phantom să găsească poarta, lucru pe care îl execută în doi timpi şi trei mişcări.
La poartă stăm puţin de vorbă cu cei de la pază, lămurind doua aspecte cruciale:
1. Cine suntem noi şi cu ce ocazie pe aici.
2. Cine este Phantom, cu ce ocazie pe aici şi de ce ar avea un câine acces înăuntru.
Aceste doua detalii fiind lămurite, am avut cale liberă.
La început, în curtea liceului îşi face apariţia Madalin, unul dintre amicii nostri. Stăm noi ce stăm de poveşti, şi îşi mai face apariţia Răzvan. Dupa care încă o persoană, încă una, două, trei, patru.......
Evident, atracţia principală era Phantom. În câteva fracţiuni de secundă, a devenit centrul atenţiei pentru întregul liceu, fie că vorbim aici de elevi sau de cadre didactice.
Întrebările încep să curgă: „Şi câinele este de la asociaţia din Satu Mare, nu? „Câti ani are?” „Cum îl cheamă?” „Ne faci o demonstraţie cu el?”, „Pot să-i fac o poză?” „Ce rute ştie?”, „Cum te descurci cu el;”, „Pot să încerc şi eu să văd cum e să mergi cu aşa ceva?”
Cred ca doar atunci când se organizau celebrele caree în curte am vazut atâtia elevi adunaţi la un loc. Şi prieteni cunoscuţi, şi necunoscuţi, cu unii cunoscându-ma de aproape de-o viaţă, cu alţii având ocazia sa socializez doar în online până în momentul de faţă...... Acelaşi lucru se poate spune şi despre cadrele didactice, toţi profii fiind curioşi peste măsură.
Ce să mai, ambianţa era una foarte faină. Curiozitatea era manifestată peste tot, demonstraţiile si pozele erau în plină desfăşurare, iar atât imensul grup de oameni, cât şi câinele vedetă (mai ales el), erau bine dispuşi şi bucuroşi de tot ceea ce se întâmplă. Chiar şi când frigul a început încet încet să se lase, s-a continuat să se stea afară, nimeni nefiind dormic să meargă în incintă liceului. Şi chiar îi cred, nici eu n-aş i mers dacă aş fi avut un asemenea musafir, precum Phantom.
Într-o asemenea ambianţă faină ne-am petrecut aproape cinci ore si ceva, împărtăşind experienţe, amintindu-ne lucruri, şi mai mult decât atât, legând noi prietenii.
Mai trebuie menţionat ca Phantom a fost un gentleman, şi nu doar pentru faptul c-a fost înconjurat şi alintat de fete.... A avut ocazia sa facă aport cu o minge de Golf, şi e bine ştiut ca doar cei cu clasă işi permit un astfel de lux......

Ei bine, simt că trebuie să mă opresc aici. E prima dată în această serie când nu duc o zi până la sfârşit, dar consider că postarea ar fi muuult, mult prea lungă dacă aş relata acea întreagă zi de joi, cu toate peripeţiile ei, aşa ca fiţi pe faza!
Va urma....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu