Cu toţii avem in viaţă unele din acele momente în care ne simţim complet dezorientaţi, pierduţi în spaţiu, ma rog, spuneţi-i cum doriţi. Fie ca dăm un test, un examen sau orice evaluare unde ne sunt testate cunosţintele, avem momentele noastre in care pur şi simplu nu ştim cum să procedăm.... Dar mai bine să o luăm cu începutul......
În data de treizeci ale lunii mai, aveam mult aşteptatul examen la cursul de psihologie socială. Fie din cauza diferitelor zvonuri pe care le-am auzit referitor la sistemul de notare, fie pur şi simplu datorită nivelului ridicat de zel, sau poate ca ambii factori şi-au adus contribuţia, cert este ca toată lumea s-a pus pe învăţat. Şi când spun învăţat, vreau sa spun la modul HARD. Nici la bac nu îmi amintesc sa fi tocit în asemenea hal capitolele acelea. Ba o relaţie interpersonală, ba nişte teorii psihosociale, ba factori psihoindividuali..... Cert e ca harddisk-ul uman a înregistrat psihosociale la greu in ultimele trei zile.
Iată că, intr-un final vine şi ziua mult aşteptată. Ziua în care soarta avea să ne fie decisă, ziua in care propriile noastre cuvinte ne vor hotărî soarta......
Ajung la facultă. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu tot la factorii psihoindividuali ma gândeam. Până aici nimic ciudat, tot timpul îmi fac o repetiţie mentală înaintea examenelor. Dar când a început examenul, iată că începu si marele război al constintei, asa, de nicăieri. Cu o secundă în urmă nu era nimic, şi dintr-o dată, bum!
Cum s-au petrecut lucrurile? Ei bine, mă indreptam eu îndrăzneţ către catedră pentru a trage biletul cu subiectul, bilet ce avea sa îmi pecetluiască soarta. Întind mână, iau biletul. Ca un student cuminte ce sunt, ma duc să iau loc în bancă până în momentul în care voi fi chemat pentru a-mi fi testate atât rezistenţa psihică, cât şi cunostintele. Au trebuit sa vină ele împreună, că separat nici nu se punea vorba măcar.
După cum spuneam, iau loc în bancă şi îmi citesc bileţelul, pe care cu litere ce parcă te hipnotizau, scria: 1. structura reprezentărilor sociale şi funcţiile acestora (cu exemplificari) şi 2. Teoriile psiho-sociale
Şi acum, să nu îmi spuneţi voi ca acele cuvinte scrise pe bilet nu erau vrajite! Parcă totul începe a deveni confuz, încurcat şi de-a dreptul ameţitor. Procesorul începe să lucreze febril, să caute soluţii, orice informaţie care ar putea să ajute. Şi tot cotrobăind prin ale minţii sertăraşe, mai adânc, tot mai adânc, mă întrebam over and over again: „Care ai dat delete la hard, care? Cine a avut nesăvuinţa sa se înfiltreze in mintea mea tenebroasă?”
Şi căutarea tot continuă, numai ca informaţiile erau cam fragmentate, săracele. Efectiv, de la tragerea biletului, parcă se apasase un comutator. Cineva clar luase nepotrivita decizie de a..... „stinge lumina”. Mă aud strigat, şi în momentul ăla parcă hard-ul a început să mai arunce niscaiva informaţii. Mai cer 5 minute de gândire, mi se acordă iar eu îmi continui săpăturile.
După ce am mai explorat ale minţii adâncuri, în căutarea perlelor cu reprezentarile sociale scrise pe ele, hotăresc sa ma îndrept catre bătălia finală.
Mă ridic din bancă, si merg încet încet către catedră. Simt cum ceva se formeaza in aer, ceva aproape palpabil. Mă aşez. Proful îmi permite să îmi incep speech-ul, eu nu îmi dau seama de prima dată de acest lucru aşa ca trebuie sa mă asigur că sigur pot începe a înşira psihosocialele pe masă.
Si liniştea se sparge în bucăţi, şi cuvintele încep să curgă. Si se face lumină împrejur, iar cuvintele se adună in propoziţii, iar propozitiile in fraze si clasificări, iar totul începe să curgă ca o cascadă.....
Rămân perflex de ceea ce mi se întâmplă, dar îi dau tot înainte, cu curaj. Dintr-o dată, sunt oprit în mijlocul propozitiei, zicândumi-se:
Prezentare foarte bună, prezenţă si activitate atât la seminar cât şi la curs, exista. Felicitari, ai luat nota......
În acel moment, parcă primisem ceva de Crăciun. Eu mă pregătisem să tot turui, si pe deasupra chiar să fie nevoie să mi se pună întrebari! Iar după doua minute de speakuit, iată-mă spunândumi-se STOP.
Şi atunci m-am prins. Toată tensiunea aceea a dus la delete-ul temporar din mintea. 50% a contribut proful, 50% presupun ca a fost minunatul meu subconştient. N-am mai trecut niciodată printr-o astfel de experienţă, nici măcar la bac. Atâta tensiune amestecată cu teamă, la prima vedere părând neîntemeiată, m-au făcut să înţeleg totuşi prin ce trec cei ce experimentează genul asta de lucruri tot timpul, la fiecare examen.... Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi s-a întâmplat decat o singura dată (ieri), si promit ca pentru la anul îmi voi mări rezistenţa!
Am părăsit sala de examinare cu un sentiment ce îngloba oboseala, uimirea, fericirea si pe alocuri buimaceala. Dar cu toate acestea, feeling-ul acela de hapy si de uluire era din ce în ce mai palpabil. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu încercam să îmi acord mintea si spiritul cu ele, să mă contopesc, să simt totceea ce era viu în jur, fara relaţii interpersonale, factori psihoindividuali si psihosociali care să mă invadeze.
Asadar, nu mai încapea nicio îndoială: bătălia a fost câştigată, muntele a fost excaladat cu succes. Acum, este timpul pentru ceva repaus.
Asa că, dragi cititori, încercaţi pe cât posibil să va stăpâniţi încordarea. Uşor de spus, greu de făcut. Dar cine ştie? Poate veţi reuşi voi, puşi fiind intr-o astfel de situaţie intr-o bună zi.
Să aveţi o sesiune placută, dar să ne înţelegem. Sesiune, NU stresiune!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu